Advertisement

Tentativă de mituire la Vama Stamora-Moravița: Un agent a refuzat 200 de euro

Un agent de poliție din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița (Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara) a refuzat o mită de 200 de euro oferită de un cetățean străin care dorea să intre în România, deși nu îndeplinea condițiile legale. Polițistul a sesizat Direcția Generală Anticorupție (DGA) în legătură cu acest incident.

Potrivit unui comunicat al DGA de vineri, Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Timiș a fost sesizat telefonic de către șeful de tură de la PTF Stamora-Moravița cu privire la o posibilă faptă de corupție.

În fapt, trei cetățeni sârbi s-au prezentat pe sensul de intrare în țară la bordul unui microbuz. Aceștia nu îndeplineau condițiile legale pentru a intra în România. Conform anchetatorilor, unul dintre cetățenii străini i-a oferit agentului de poliție de frontieră suma de 200 de euro pentru a li se permite intrarea.

Polițistul a refuzat suma și a procedat conform prevederilor legale, sesizându-și imediat superiorii. Momentul în care mita a fost oferită a fost înregistrat cu bodycam-ul din dotarea agentului.

În urma sesizării, lucrătorii SJA Timiș au informat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și stabilirea măsurilor legale ce se impun.