Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Caraș-Severin au participat săptămâna aceasta la Școala Gimnazială nr. 2 Bocșa, structură arondată Liceului Teoretic „Tata Oancea”, unde au implementat programul educativ „Împreună prindem curaj”.
Activitatea, parte a Planului Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară, a avut ca scop creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la formele de violență școlară și la consecințele comportamentelor agresive. De asemenea, s-a pus accentul pe importanța respectului și empatiei în relațiile dintre colegi.
Beneficiarii direcți ai programului au fost elevii claselor primare. Aceștia au aflat ce înseamnă violența școlară și fenomenul de bullying prin intermediul discuțiilor interactive și al jocurilor educative, învățând cum să adopte un comportament responsabil.
Unul dintre exerciții s-a numit „Povestea agresorului”. În cadrul acestuia, elevii au fost împărțiți pe grupe și provocați să analizeze diverse situații de bullying, să identifice cauzele posibile ale comportamentelor agresive și să propună soluții de prevenire. Potrivit comunicatului, activitatea a încurajat gândirea critică, empatia și comunicarea deschisă.
Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin precizează că, prin astfel de acțiuni, continuă demersurile pentru prevenirea violenței în mediul școlar și consolidarea parteneriatului educațional între polițiști, profesori, părinți și elevi.












