Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș va achiziționa, prin licitație, 6.372 de pachete cu rechizite pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat, în valoare totală estimată la 367.482 de lei (fără TVA).
„Valoarea unui pachet este de 65 de lei pentru învățământul primar și 70 de lei pentru cel gimnazial. Distribuirea către unitățile de învățământ va începe la 1 octombrie”, a declarat Aura Danielescu, șefa ISJ Timiș.
Din total, 851 de pachete sunt destinate clasei pregătitoare, 894 pentru clasa I, 2.315 pentru clasele II-IV, 1.713 pentru clasele V-VII și 599 pentru clasa a VIII-a.
În paralel, prin programul PNRR, au fost realizate achiziții importante pentru dotarea școlilor: mobilier, materiale didactice și echipamente IT pentru 165 de unități de învățământ, precum și dotarea cabinetelor și laboratoarelor, în special la nivel liceal.
„37 de unități au fost dotate cu laboratoare inteligente (smartlaburi), iar peste 90 de lucrări majore sunt în derulare, majoritatea în Timișoara, Lugoj și comunele periurbane. Investițiile sunt finanțate în principal din fonduri europene, prin proiecte ADR-VEST, AFIR, PNRR și programul Școala Verde”, a precizat Danielescu.
Din cauza lucrărilor care vor continua și după începerea anului școlar, pe 8 septembrie, unele clase vor fi relocate în construcții modulare, spații extrașcolare sau vor trece la învățământ în două schimburi.













