Advertisement

Grigore Goja, investit oficial ca primar al orașului Oțelu Roșu

În prezența oficialităților județene și a numeroase cetățeni, Grigore Goja a depus jurământul pentru funcția de primar, preluând oficial conducerea Primăriei Oțelu Roșu. Evenimentul a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Local și a fost marcat de solemnitate și emoție.

La ceremonie au fost prezenți Senatorul Luca Mălăiescu, Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin Silviu Hurduzeu, Prefectul județului Caraș-Severin Ioan Dragomir, Primarul municipiului Caransebeș Felix Borcean , primari din localități învecinate, consilierii locali ai afacerilor reprezentate de educație a orașului, angajații și locuitorii Oțelului Roșu.

Această prezență numeroasă reflectă sprijinul și încrederea de care se bucură un primar în rândul comunității și al liderilor locali și județeni. 

În ciuda momentului festiv, nu au lipsit și momentele tensionate dar tăcute . Consilierii locali din opoziție, în special cei de la Forța Dreptei și PNL (aripa auristă) – au fost prezenți în sală, însă cu vizibilă reținere. Pentru unii dintre ei, participarea la această ceremonie a însemnat un exercițiu de autocontrol fiind nevoiți, cum s-ar spune, „să strângă dinți” în fața unei majorități PSD care s-a consolidat după victoria categorică a lui Grigore Goja în alegerile parțiale.

Continuare și dezvoltare

Grigore Goja , membru al Partidului Social Democrat (PSD), a fost anterior viceprimar și a preluat atribuții de primar interimar după plecarea lui Luca Mălăiescu în Parlament. În cadrul alegerilor locale parțiale desfășurate recent, în 4 mai, Goja a obținut o victorie clară, devansându-l detașat pe principalul său contracandidat al partidului AUR.

În discursul său de investire, Goja a subliniat importanța continuă proiectelor începute și a implementării unor noi inițiative menite să dezvolte orașul Oțelu Roșu. El a evidențiat colaborarea strânsă cu Consiliul Local și cu autoritățile județene pentru a asigura o administrare eficientă și transparentă.

Priorități pentru mandat

Printre obiectivele prioritare ale noului primar se numără : modernizarea infrastructurii urbane, atracția de investiții care să genereze locuri de muncă,sprijinirea sistemului educațional și a tineretului, dezvoltarea serviciilor publice pentru cetățeni.

Grigore Goja a exprimat determinarea de a lucra în beneficiul comunității și de a transforma Oțelu Roșu într-un oraș modern și prosper.

Numirea oficială a lui Grigore Goja ca primar marchează începutul unui nou capitol în administrația orașului Oțelu Roșu, cu promisiunea guvernării dedicate și orientate spre dezvoltare durabilă.