Locuitorii orașului Oțelu Roșu sunt asteptați să doneze sânge, într-o campanie de donare organizată miercuri, 26 iunie, între orele 08:30-12:30, la Spitalul Orășenesc Oțelu Roșu.
Pot dona persoanele sănătoase cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani și greutate minimă de 50 kg femei și 60 kg bărbați. De asemenea, donatorii nu trebuie să fi suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HIV, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă, alte boli cronice, alergii severe, intervenții chirurgicale și tatuaje în ultimele 6 luni, intervenții stomatologice în ultimele 3 luni, să nu urmeze tratament medicamentos, iar femeile să nu fie în perioada menstruală, gravide sau cu copil sub un an.
Cu două zile înainte de donare este interzis consumul de alcool și alimente bogate în grăsimi, iar în ziua donării se recomandă un mic dejun ușor și minim 500 ml lichide.
Persoanele care donează vor primi un card de masă în valoare de 280 lei și adeverință pentru o zi liberă plătită la serviciu.















