Advertisement

Secretarul Primăriei Chevereșu Mare și-a recunoscut faptele: acord de recunoaștere pentru luare de mită

Secretarul Primăriei Comunei Chevereșu Mare, anchetat pentru luare de mită în formă continuată, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul S.M.D., aflat sub control judiciar de la începutul lunii octombrie, și-a recunoscut faptele în prezența avocatului și a acceptat încadrarea juridică.

Procurorii au reținut că, în perioada 18 august – 11 septembrie 2025, în calitate de funcționar public, acesta a primit mită în repetate rânduri (cinci acte materiale). Sumele încasate variau între 100 și 500 de lei.

În schimbul banilor, secretarul elibera în regim de urgență documente de stare civilă – certificate de naștere, căsătorie sau deces – deși emiterea acestora intra în atribuțiile sale de serviciu.

În urma acordului, inculpatul a acceptat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, termenul de supraveghere fiind egal cu durata pedepsei.

Pentru a rămâne în libertate, acesta trebuie să respecte o serie de obligații: să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

De asemenea, i-a fost interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an.

Măsura sechestrului asigurător a fost menținută pentru confiscarea specială și recuperarea cheltuielilor judiciare. Acordul de recunoaștere a vinovăției urmează să fie validat de instanța de judecată.