Plutonierul Bura Ionel, jandarm în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, a obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Culturism Natural, desfășurat sub egida Federației INBA România.
Aflat la prima sa participare într-o competiție de acest nivel, Bura Ionel a urcat de patru ori pe prima treaptă a podiumului și de două ori pe locul al treilea, devenind campion național la categoria Men’s Athletic Junior.
Absolvent al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani și încadrat în Jandarmerie din octombrie 2022, plutonierul demonstrează prin disciplină, perseverență și pasiune că valorile instituției se reflectă și în performanța sportivă.












