Un bărbat de 28 de ani, din Timișoara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după o percheziție desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pentru trafic de droguri de mare risc.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii august 2025, bărbatul ar fi procurat, în scopul comercializării, cantități de drog de mare risc sub formă de substanță cristalină.
În data de 14 august 2025, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința acestuia, situată în municipiul Timișoara, în urma căreia au fost descoperite și ridicate circa 200 de grame de 2MMC, precum și alte mijloace de probă.
În aceeași zi, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, iar în data de 15 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.













