Citeam zilele trecute cum se inflamau unii pseudo jurnaliști (eu nici blog eri nu i-aș numi) că primarul din Oțelu Roșu minte și că el, de fapt, ar fi adevăratul vinovat al unor tarife la gunoi care au inflamat destul de puternic spiritele în oraș.
A fi jurnalist, însă, pe lângă faptul că scrii la un ziar, că aparții unei redacții de ziar cu alți jurnaliști, redactor șef și director, înseamnă și un cod etic. Și înseamnă și documentare. Trebuie, înainte de a scrie orice subiect, să-l documentezi, să-l înțelegi mai întâi tu și apoi să-l explici altora să-l poată înțelege și ei. Din păcate unii ard multe etape și se autointitulează jurnaliști, deși n-au nicio treabă cu această meserie, ei fiind doar simplii proprietari ai unui site. Ca jurnalist trebuie să-ți verifici informația temeinic, să nu arunci așa pe on-line orice îți livrează interese politice sau economice. Nu de puține ori oamenii politici vin și-ți bagă documente sub nas sau tot felul de așa zise dovezi, dar tu ca jurnalist trebuie să le verifici, să le documentezi și, zice regula de aur a jurnalismului, abia după ce le ai confirmate din trei surse, să le și faci publice.
În materia colectării deșeurilor, lucrurile sunt la fel pentru fiecare județ din România: după intrarea țării noastre în Uniunea Europeană am avut obligația închiderii tuturor gropilor de gunoi, care au fost considerate neconforme, adică nu respectau standardele de reciclare și poluare ale Uniunii Europene. Tot prin tratatul de aderare s-a stabilit și faptul că, desigur cu finanțare europeană, se vor construi alte gropi de gunoi, ecologice și conforme, care au fost denumite pompos Centre de management integrat a deșeurilor, câte un CMID pentru fiecare județ. Atât, unul și bun.
În cazul județului Caraș-Severin acest CMID se află la Lupac și aici se adună gunoiul menajer din toate localitățile județului. Pentru aceasta fiecare primărie din județ și-a delegat activitatea de colectare a gunoiului către o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară, care prin această delegare este singura cu drept de colectare pentru întregul județ. Pentru ca să nu se facă drumuri prea lungi de către camioanele cu gunoi, județul a fost împărțit în mai multe zone și au fost construite stații de sortare, astfel încât gunoiul de la Marga sau de la Herculane să nu trebuiască dus sute de kilometrii până la Lupac, ci doar până la aceste stații de sortare. Aici, în aceste stații gunoiul este sortat, se recuperează și se compactează reciclabilele, iar strict deșeurile menajere sunt încărcate și duse, mai departe, la CMID de la Lupac. Pentru zona Oțelu Roșu centrul este la Caransebeș. Astfel că, în constituirea tarifelor pentru gunoiul menajer, societățile care doresc să efectueze acest serviciu public iau în calcul transportul până la stațiile de sortare, populația deservită și arealul fiecărei zone în care a fost împărțit județul. Cum spuneam, primăriile nu mai decid nimic în această activitate deoarece ei au delegat gestiunea colectării deșeurilor către ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin.
ADI Intercom Deșeuri are un consiliu de administrație în care fiecare oraș, în funcție de patrimoniu, plus Consiliul Județean au câte un reprezentat cu drept de vot, ei fiind care decid tarife și alte aspecte legate de activitatea de colectare a deșeurilor. Ei au scos la licitație serviciul de colectare a deșeurilor pentru zona Oțelu Roșu, în caietul de sarcini fiind specificat și tariful pentru fiecare localitate a zonei. Caietul de sarcini a fost aprobat de către CA al ADI Intercom Deșeuri și publicat pe SICAP. Dar, dacă tarifele cu care se scoate serviciul la licitație nu sunt evaluate și stabilite corect, firmele de salubrizare nu ofertează iar licitația devine nulă și trebuie repetată. Repetată odată, de două ori și tot așa, de fiecare dată tarifele fiind actualizate în speranța că, până la urmă, cineva se va prezenta la licitație și va face o ofertă. Sigur că se doresc prețuri mici, dar asta depinde și de costul de colectare al firmelor, de suprafață și de mulți alți factori.
Revenind la așa zisul jurnalist, fără strop de pregătire în domeniu și fără să fi lucrat vreodată în vreo redacție, acesta a fluturat pe un site web al său o Hotărâre de Consiliu Local adoptată de către Consiliul Local Oțelu Roșu și care stabilește tarifele pentru societatea Brantner, cea care a câștigat licitația pe zonă, pentru colectarea gunoiului și zbiară în gura mare că UITE primarul e vinovat și minte! Din păcate, săracul om nu știe nici măcar să citească titlul documentului prezentat, căci prezintă un proiect de hotărâre de CL care stabilește niște tarife „pentru cei care NU încheie contract cu SC Brantner…”. Ori documentul cu pricina nu stabilește nici pe departe tariful de colectare a gunoiului în oraș, ci doar o situație care poate apărea din când în când, atunci când o persoană nu încheie contract cu societatea dar produce sub o formă sau alta deșeuri și acelea trebuie ridicate. În acest caz, pentru a nu se ajunge să se declanșeze epidemii și alte probleme de sănătate publică, chiar dacă nu este un contract, Primăria impune societății Brantner ridicarea acelor deșeuri și, conform HCL prezentat, impune proprietarului un tarif pentru serviciul prestat, în funcție de tipul și natura colectării.
Mai clar, publicația caon chiar transmite un comunicat de presă al ADI Intercom Deșeuri în care lămurește cum e cu prețul serviciului de colectare a deșeurilor: „Reprezentanții ADI susțin că tarifele actuale sunt rezultatul unui proces legal și transparent, în baza unui proiect european de gestionare integrată a deșeurilor, implementat la nivelul întregului județ. Potrivit comunicatului transmis, contractul cu operatorul Brantner Servicii Ecologice a fost atribuit în urma unei licitații publice deschise, în cadrul Proiectului Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor (SMID). Documentația a fost aprobată de toate UAT-urile din Zona 6 – Oțelu Roșu, prin hotărâri ale consiliilor locale. ADI Intercom precizează că „ tariful perceput de Brantner pentru colectarea și transportul deșeurilor este de: 12,68 lei/persoană/lună (fără TVA) în mediul urban (Oțelu Roșu); 5,70 lei/persoană/lună (fără TVA) în mediul rural. Restul sumei facturate populației provine din costuri asociate etapelor ulterioare ale procesului de gestionare a deșeurilor – transfer, sortare, tratare mecanico-biologică, depozitare și taxe naționale (precum contribuția pentru economia circulară și TVA), costuri gestionate de alți operatori, precum Girexim Universal. Aceste tarife au fost aprobate prin hotărâri ale Consiliului Județean Caraș-Severin.“
Deci, tarifele nu sunt făcute de primar, ci provin în urma unei licitații, cum am arătat mai sus, iar primarul Goja, deși făcut minicinos, a spus doar adevărul. Un adevăr pe care un așa zis ziarist, grăbit și rău intenționat, refuză să-l vadă, să-l documenteze și să-l prezinte public. Cu așa falși ziariști, care nu pot citi un banal titlu al unui document invocat și care merg pe diverse fente în care partidele și interesele lor îl duc, nu vom face România bine!











