Advertisement

Investiție majoră în Caraș-Severin: DJ 571, modernizat pentru locuitori și turiști, cu fonduri europene

Consiliul Județean Caraș-Severin a făcut un pas semnificativ în modernizarea infrastructurii rutiere, odată cu semnarea contractului pentru reabilitarea Drumului Județean 571. În valoare de aproape 50 de milioane de euro, acesta reprezintă cel mai amplu proiect cu finanțare europeană derulat până acum de instituție, în calitate de lider de proiect.

Drumul Județean 571, care va fi modernizat, are un rol esențial în conectivitatea zonală, legând Moldova Nouă de Ciuchici, prin localitățile Cărbunari și Sasca Montană. Cu o lungime totală de 46 de kilometri, traseul reprezintă o arteră importantă atât pentru locuitorii din zonă, cât și pentru turiștii care vizitează atracțiile naturale de renume, precum Cheile Nerei, Cascada Beușnița sau Lacul Ochiul Beiului.

Proiectul are o valoare de  247.850.791,28 lei, din care 208.684.754,39 lei provin din fonduri europene nerambursabile. Modernizarea nu vizează doar reabilitarea carosabilului, ci și o serie de lucrări menite să transforme complet infrastructura rutiera.

Proiectul are o durată de implementare de 36 de luni. Autoritățile județene și-au exprimat încrederea că lucrările vor fi duse la bun sfârșit în termenul stabilit, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a județului și la creșterea atractivității turistice a zonei.