Advertisement

Ioan Popa : „Ura și extremismul ne fac rău. Eu votez cu bun-simț” VIDEO

Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a transmis astăzi un mesaj public clar și ferm: susține candidatura lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. El îndeamnă oamenii să respingă radicalismul și să aleagă un lider echilibrat, care respectă valorile decenței.

„Dragii mei, tot ce avem nu merită risipit. Ura generată în societatea noastră de discursurile radicale și extremiste ne face mult rău.”

Popa face apel la vot rațional, într-o perioadă marcată de tensiuni politice și mesaje extreme.

„Să fim echilibrați și raționali și să alegem ca Președinte un om care poate fi model de eleganță și bun-simț. Eu o să VOTEZ Nicușor Dan, iar pe cei care au încredere în mine îi încurajez să facă la fel.”

Romeo Dunca merge în direcția opusă

Mesajul lui Ioan Popa capătă o notă și mai interesantă în contextul în care bunul său prieten, fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, susține un alt candidat – George Simion, liderul AUR.

Cei doi, care au colaborat mulți ani în administrația județeană, se află acum de părți opuse ale baricadei politice. Popa merge pe mâna unui candidat moderat, în timp ce Dunca se alătură unui curent naționalist și radical.

Un mesaj pentru alegătorii moderați

Ioan Popa, aflat la al treilea mandat în fruntea Reșiței, este cunoscut pentru stilul său pragmatic și pentru proiectele de modernizare ale orașului. Prin acest mesaj, el caută să mobilizeze electoratul moderat, cel care vrea stabilitate, seriozitate și un ton decent în politică.

Declarația primarului este un semnal că lupta pentru Cotroceni nu se va duce doar între partide, ci și între viziuni opuse despre România: una echilibrată și rațională, cealaltă radicală și agresivă.

Foto : Facebook